Pentru a crea o prima imagine despre acest cuvant, putem observa din DEX, ca titlul inseamna, “un cuvant sau text pus in fruntea unei lucrari sau a unei parti distinct a ei, indicand rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia”, aceasta definitie fiind valabila pentru orice lucrare editata, indiferent de gen. Leo H. Hoek, spune despre titlu ca este „un ansamblu de grafeme desemnand elemente lingvistice care servesc la indicarea contextului si care functioneaza ca nume propriu al textului”.
Un articol, oricat de riguros si bine este scris nu poate fi conceput ca un produs finit, fara celelalte elemente care il definesc, deosebit de importante pentru imaginea sa de ansamblu, cum sunt titlul, cheapeau-ul, intertitlul, ilustratiile etc. Acestea il intregesc, il completează, il definitivează.
Schneider si Esslinger, sunt de parere ca, „titlul constituie partea cea mai grea a meseriei e jurnalist. Nicaieri altundeva nu se concentreaza laolalta atat de multe probleme in atat de putine cuvinte”. Tot ei au conceput o lista de cinci cerinte pe care un bun titlu trebuie sa le indeplineasca: a) sa aiba un mesaj foarte clar; b) mesajul sa fie extras din informatia principala a articolului si nu din cea colaterala; c) sa existe o stransa legatura intre text si titlul acestuia; d) titlul sa fie corect formulat, usor de inteles si fara echivoc; e) titlul trebuie sa fie incitant, sa il faca pe cititor sa citeasca articolul.
In „Writing. A College Handbook”, o carte fundamentala pentru jurnalisti, mai ales cei americani, gasim ca „titlul trebuie sa fie scurt, dar focalizat exact pe punctul central al articolului”, insa acest lucru este valabil mai mult la articolele din presa americana sau vest-europeana, care sunt pur informative, in Romania adesea informatia se asociaza cu comentariul autorului articolului si in acest caz unele din cerintele acestea nu pot fi aplicate. Se spune totusi ca ziaristul roman are mai multe sanse si modalitati de gasire a unui titlu bun, nefiind incorsetat de toate aceste cerinte.
Ca multe alte lucruri, originea titlului se afla inca in Antichitate. Pe atunci se scrie pe foi de papirus sau pergament, iat titlul (titulus) insemna atunci, „inscriptie”, „indiciu”, „pretext”. Fiecare sul de papirus avea o mica „fisa” ce continea o caracterizare a textului respectiv, dar si cateva indicatii suplimentare care se gaseau la sfarsitul textului si in interiorul sulului, pentru ca acestea sa fie mai bine protejate. Aceasta traditie se va mentine pana in Evul Mediu, iar reminiscentele ei se vor pastr pana la inceputul epocii moderne. Prima pafina de titlu isi va face aparitia abia pe la 1500, ea fiind completa si separata de restul textului. Apoi cresterea productiei de carte si nevoia cititorilor de a se orienta in cuprinsul cartilor a impus titlul ca o necesitate. Astfel ca titlul ca functie a evoluat de la deosebirea unei carti de cealalta, la un soi de „reclm” a cartii si pana la nasterea adevaratei „constiinte a titlului”, iar de aici titlul va evolua intr-un mod interesant, in functie de epoca, traditii, genuri si specii literare.
Cu aproximativ un secol in urma, majoritatea ziarelor foloseau titluri cu mai multe subtitluri, acestea intinzandu-se uneori pe un sfert de pagina. Ele consumau foarte mult din timpul de redactare si hartia de ziar, destul de scumpa. Apoi s-au adoptat noile tipuri de design, limitand astfel numarul de litere dintr-un titlu. Astfel au aparut titlurile confuze si multe prea ineficiente. O data cu revolutia digitala, redactorul a scapat de chinul inghesuirii unui titlu in spatiul destinat articolului, acesta fiind usor schimbat la dimensiunea si fontul dorit.
Apogeul folosirii limbajului de lemn aproape in orice publicatie, revista, ziar, carte, almanah etc. din Roamnia, a fost perioada comunismului. Francoise Thom a stabilit cateva trasaturi specifice acestui limbaj folosit in regimul comunist, ca: substantivizarea, preferinta pentru constructiile pasive si impersonale, comparativele, utilizarea modului imperativ, viziunea maniheista, preluarea unor termeni din registrul militar, abundenta de adjective si multe altele. Aceste trasaturi se reflectau foaret bine si in titlurile folosite.
Tot in perioada regimului comunist a functionat cu succes si cenzura, mai ales cea a titlurilor. Atat presa cat si cartile au fost cenzurate dupa bunul plac al comunistilor, nefiind de acord cu folosirea unor cuvinte religioase, intr-o perioad ateica, sau jignitoare la adresa presedintelui, sau regimului, ori a personalitatilor timpului. Si avem ca exemple carti precum: „Lupta cu absurdul” a lui Nicolae Balota, schimbata in „Literatura absurdului”; „Iisus si ceilalti” a lui Romulus Guga, schimbata in „Nebunul si floarea”, „Marea trancaneala” a lui Mircea Iorgulescu”, a devenit „Eseu despre Caragiale”, si exemplele pot continua si cu titlurile articolelor din ziare.
Titlul oricarei lucrari trebuie sa fie in stransa legatura cu textul, acesta poate defini genul lucrarii, sau poate anunta continutul acesteia, ori poate atrage atentia asupra unui anumit personaj, situatie, moment sau detaliu pe care cititorul il observa doar daca e in titlu. In presa lucrurile stau diferit, aici titlul rezuma pe cat se poate continutul articolului, deci este in stransa legatura cu acesta, dar el trebuie sa si incite, sa intereseze si de cele mai multe ori sa vanda o publicatie. Titlul din deschiderea unui ziar este cel care il si vinde, de aceea trebuie ales cu grija atat articolul dar mai ales titlul acestuia. De multe ori intr-o redactie exista oameni care se ocupa special de titluri, a sta arata cat de important este acest lucru pentru jurnalisti. Acestia si-au format un vast vocabular de cuvinte care le usureaza munca, mai ales atunci cand timpul este scurt. La ziarele de buna calitate, redactorii acorda o importanta foarte mare titlurilor, ele fiind scrise si rescrise pana cand ajung la formatul cel mai bun.
In mass-media, oricare ar fi genul publicistic, se cauta in general titlurile scurte, pur informative. Nu există reţete stricte pentru a gasi un titlu bun, însă cu siguranta va avea succes un titlu scurt şi unic, original, fără abrevieri şi fără articole nehotărâte. Tipologic vorbind, titlurile sunt de regula informative şi incitative, depinde insa de genul publicatiei si scopul acesteia. Titlul informativ conţine esenţialul unei informaţii, adică informează, fără alte artificii stilistice, asupra conţinutul articolului, cel incitativ propune o formulă şocantă, care să trezească interesul şi să îndemne la lectură. El trebuie să surprindă, să intrige, să provoace, să stârnească zâmbetul, să îndemne la reflecţii. Este mai puţin informativ şi mai scurt si de aceea este recomandabil să fie însoţit de un supratitlu şi de un chapeau.
Titlurile bune si originale se formeaza folosind cat mai mult posibilitatile de exprimare si scriere pe care le ofera limba romana, de la procedee grafice si pana la inovatii lingvistice. Dupa acest criteriu se pot formula titluri: bazate pe jocuri de cuvinte, de tip citat, care exploateaza valorile stilistice ale unor semne de punctuatie, care parafrazeaza, sau care utilizeaza rimele etc. Toate aceste tertipuri sunt folosite pentru a crea o reactie de orice fel cititorului, il pot amuza, contraria, indigna, dar in cele din urma interesul suprem consta in gasirea celui mai bun mod de a-l face pe cititor sa citesca articolul, in asta consta de fapt munca jurnalistului, starnirea interesului pentru ceea ce a scris.
Pana la urma, cred ca „arta titlului”, si ma refer in mod special la titlul jurnalistic, consta pe de-o parte in cunoasterea unor elemente esentiale de tip teoretic si pe de alta parte in talentul redactorului, reporterului radio sau de televiziune de a folosi limba romana si gramatica acesteia, transformandu-le intr-un avantaj. De asemenea el mai are nevoie si de talentul sau de a rezuma articolul indiferent de lugime si densitate in doar cateva cuvinte. Nu stiu exact, daca este mai bine sa stii despre ce vrei sa scrii gandindu-te la un titlu, sau scrii ce stii si apoi din ceea ce a iesit sa formulezi unul. Cred ca aici depinde si de articolul pe care il scrii, pentru ca la un articol de opinie sau la un interviu stii despre ce sa scrii si ai deja un titlu in minte, pe cand la o stire sau un reportaj intai scrii ceea ce ai vazut si apoi alegi titlul care sa puna cel mai bine in valoare articolul tau. Dar cred ca atunci cand vrei sa scrii un articol bun si desigur insotit si de un titlu corespunzator, trebuie sa te gandesti intai la ceea ce vrea sa gaseasca in ziar cititorul, in acel moment trebuie sa devii un actor care joaca rolul lui. Cu cat reusesti sa te integrezi mai bine in pielea personajului cu atat intelegi mai bine ce vrea el de fapt si daca ajungi sa patrunzi in mintea cititorului tau, sa fii cu un pas inaintea sa abia atunci iti incepi lungul drum spre performanta.
Bibliografie: Manual de Jurnalism, coordonat de Mihai Coman
Manual pentru jurnalistii din Europa Centrala si de Est
Limbajul Publicistic, Stelian Dumistracel
Un articol, oricat de riguros si bine este scris nu poate fi conceput ca un produs finit, fara celelalte elemente care il definesc, deosebit de importante pentru imaginea sa de ansamblu, cum sunt titlul, cheapeau-ul, intertitlul, ilustratiile etc. Acestea il intregesc, il completează, il definitivează.
Schneider si Esslinger, sunt de parere ca, „titlul constituie partea cea mai grea a meseriei e jurnalist. Nicaieri altundeva nu se concentreaza laolalta atat de multe probleme in atat de putine cuvinte”. Tot ei au conceput o lista de cinci cerinte pe care un bun titlu trebuie sa le indeplineasca: a) sa aiba un mesaj foarte clar; b) mesajul sa fie extras din informatia principala a articolului si nu din cea colaterala; c) sa existe o stransa legatura intre text si titlul acestuia; d) titlul sa fie corect formulat, usor de inteles si fara echivoc; e) titlul trebuie sa fie incitant, sa il faca pe cititor sa citeasca articolul.
In „Writing. A College Handbook”, o carte fundamentala pentru jurnalisti, mai ales cei americani, gasim ca „titlul trebuie sa fie scurt, dar focalizat exact pe punctul central al articolului”, insa acest lucru este valabil mai mult la articolele din presa americana sau vest-europeana, care sunt pur informative, in Romania adesea informatia se asociaza cu comentariul autorului articolului si in acest caz unele din cerintele acestea nu pot fi aplicate. Se spune totusi ca ziaristul roman are mai multe sanse si modalitati de gasire a unui titlu bun, nefiind incorsetat de toate aceste cerinte.
Ca multe alte lucruri, originea titlului se afla inca in Antichitate. Pe atunci se scrie pe foi de papirus sau pergament, iat titlul (titulus) insemna atunci, „inscriptie”, „indiciu”, „pretext”. Fiecare sul de papirus avea o mica „fisa” ce continea o caracterizare a textului respectiv, dar si cateva indicatii suplimentare care se gaseau la sfarsitul textului si in interiorul sulului, pentru ca acestea sa fie mai bine protejate. Aceasta traditie se va mentine pana in Evul Mediu, iar reminiscentele ei se vor pastr pana la inceputul epocii moderne. Prima pafina de titlu isi va face aparitia abia pe la 1500, ea fiind completa si separata de restul textului. Apoi cresterea productiei de carte si nevoia cititorilor de a se orienta in cuprinsul cartilor a impus titlul ca o necesitate. Astfel ca titlul ca functie a evoluat de la deosebirea unei carti de cealalta, la un soi de „reclm” a cartii si pana la nasterea adevaratei „constiinte a titlului”, iar de aici titlul va evolua intr-un mod interesant, in functie de epoca, traditii, genuri si specii literare.
Cu aproximativ un secol in urma, majoritatea ziarelor foloseau titluri cu mai multe subtitluri, acestea intinzandu-se uneori pe un sfert de pagina. Ele consumau foarte mult din timpul de redactare si hartia de ziar, destul de scumpa. Apoi s-au adoptat noile tipuri de design, limitand astfel numarul de litere dintr-un titlu. Astfel au aparut titlurile confuze si multe prea ineficiente. O data cu revolutia digitala, redactorul a scapat de chinul inghesuirii unui titlu in spatiul destinat articolului, acesta fiind usor schimbat la dimensiunea si fontul dorit.
Apogeul folosirii limbajului de lemn aproape in orice publicatie, revista, ziar, carte, almanah etc. din Roamnia, a fost perioada comunismului. Francoise Thom a stabilit cateva trasaturi specifice acestui limbaj folosit in regimul comunist, ca: substantivizarea, preferinta pentru constructiile pasive si impersonale, comparativele, utilizarea modului imperativ, viziunea maniheista, preluarea unor termeni din registrul militar, abundenta de adjective si multe altele. Aceste trasaturi se reflectau foaret bine si in titlurile folosite.
Tot in perioada regimului comunist a functionat cu succes si cenzura, mai ales cea a titlurilor. Atat presa cat si cartile au fost cenzurate dupa bunul plac al comunistilor, nefiind de acord cu folosirea unor cuvinte religioase, intr-o perioad ateica, sau jignitoare la adresa presedintelui, sau regimului, ori a personalitatilor timpului. Si avem ca exemple carti precum: „Lupta cu absurdul” a lui Nicolae Balota, schimbata in „Literatura absurdului”; „Iisus si ceilalti” a lui Romulus Guga, schimbata in „Nebunul si floarea”, „Marea trancaneala” a lui Mircea Iorgulescu”, a devenit „Eseu despre Caragiale”, si exemplele pot continua si cu titlurile articolelor din ziare.
Titlul oricarei lucrari trebuie sa fie in stransa legatura cu textul, acesta poate defini genul lucrarii, sau poate anunta continutul acesteia, ori poate atrage atentia asupra unui anumit personaj, situatie, moment sau detaliu pe care cititorul il observa doar daca e in titlu. In presa lucrurile stau diferit, aici titlul rezuma pe cat se poate continutul articolului, deci este in stransa legatura cu acesta, dar el trebuie sa si incite, sa intereseze si de cele mai multe ori sa vanda o publicatie. Titlul din deschiderea unui ziar este cel care il si vinde, de aceea trebuie ales cu grija atat articolul dar mai ales titlul acestuia. De multe ori intr-o redactie exista oameni care se ocupa special de titluri, a sta arata cat de important este acest lucru pentru jurnalisti. Acestia si-au format un vast vocabular de cuvinte care le usureaza munca, mai ales atunci cand timpul este scurt. La ziarele de buna calitate, redactorii acorda o importanta foarte mare titlurilor, ele fiind scrise si rescrise pana cand ajung la formatul cel mai bun.
In mass-media, oricare ar fi genul publicistic, se cauta in general titlurile scurte, pur informative. Nu există reţete stricte pentru a gasi un titlu bun, însă cu siguranta va avea succes un titlu scurt şi unic, original, fără abrevieri şi fără articole nehotărâte. Tipologic vorbind, titlurile sunt de regula informative şi incitative, depinde insa de genul publicatiei si scopul acesteia. Titlul informativ conţine esenţialul unei informaţii, adică informează, fără alte artificii stilistice, asupra conţinutul articolului, cel incitativ propune o formulă şocantă, care să trezească interesul şi să îndemne la lectură. El trebuie să surprindă, să intrige, să provoace, să stârnească zâmbetul, să îndemne la reflecţii. Este mai puţin informativ şi mai scurt si de aceea este recomandabil să fie însoţit de un supratitlu şi de un chapeau.
Titlurile bune si originale se formeaza folosind cat mai mult posibilitatile de exprimare si scriere pe care le ofera limba romana, de la procedee grafice si pana la inovatii lingvistice. Dupa acest criteriu se pot formula titluri: bazate pe jocuri de cuvinte, de tip citat, care exploateaza valorile stilistice ale unor semne de punctuatie, care parafrazeaza, sau care utilizeaza rimele etc. Toate aceste tertipuri sunt folosite pentru a crea o reactie de orice fel cititorului, il pot amuza, contraria, indigna, dar in cele din urma interesul suprem consta in gasirea celui mai bun mod de a-l face pe cititor sa citesca articolul, in asta consta de fapt munca jurnalistului, starnirea interesului pentru ceea ce a scris.
Pana la urma, cred ca „arta titlului”, si ma refer in mod special la titlul jurnalistic, consta pe de-o parte in cunoasterea unor elemente esentiale de tip teoretic si pe de alta parte in talentul redactorului, reporterului radio sau de televiziune de a folosi limba romana si gramatica acesteia, transformandu-le intr-un avantaj. De asemenea el mai are nevoie si de talentul sau de a rezuma articolul indiferent de lugime si densitate in doar cateva cuvinte. Nu stiu exact, daca este mai bine sa stii despre ce vrei sa scrii gandindu-te la un titlu, sau scrii ce stii si apoi din ceea ce a iesit sa formulezi unul. Cred ca aici depinde si de articolul pe care il scrii, pentru ca la un articol de opinie sau la un interviu stii despre ce sa scrii si ai deja un titlu in minte, pe cand la o stire sau un reportaj intai scrii ceea ce ai vazut si apoi alegi titlul care sa puna cel mai bine in valoare articolul tau. Dar cred ca atunci cand vrei sa scrii un articol bun si desigur insotit si de un titlu corespunzator, trebuie sa te gandesti intai la ceea ce vrea sa gaseasca in ziar cititorul, in acel moment trebuie sa devii un actor care joaca rolul lui. Cu cat reusesti sa te integrezi mai bine in pielea personajului cu atat intelegi mai bine ce vrea el de fapt si daca ajungi sa patrunzi in mintea cititorului tau, sa fii cu un pas inaintea sa abia atunci iti incepi lungul drum spre performanta.
Bibliografie: Manual de Jurnalism, coordonat de Mihai Coman
Manual pentru jurnalistii din Europa Centrala si de Est
Limbajul Publicistic, Stelian Dumistracel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu