Cum sa urasti Bucurestiul in primele 3 ore....

Peripetii in tren

De curand am avut ocazia sa ajung in Bucuresti. Fericire nevoie mare ca iesim din Iasi si ca o sa ne mai deconectam putin de la rutina de zi cu zi. Voia buna insa, s-a spulberat imediat cum am urcat in tren. Am calatorit cu rapidul de noapte, care mi s-a parut destul de dragut la prima vedere, dar dupa ce am vazut cu cine vom sta in compartiment pana in Bucuresti, nu am mai fost atat de entuziasmata. Am crezut ca s-a produs o neintelegere, am verificat biletele sa vedem exact locurile si vagonul, dar totul era scris negru pe alb. In compartiment, doi muncitori, la vreo 40 de ani, imbacsiti de miros si mizerie erau intinsi pe patru scaune, descult, cu usile si geamurile de la compartiment inchise, emanand un miros ingrozitor. Dormeau linistiti de parca isi inchiriasera trenul doar pentru ei. Prima reactie a fost sa cautam cat mai repede un alt compartiment si cum cel de langa era gol, ne'am instalat acolo cu bagaje cu tot, in speranta ca nu se va aglomera ulterior. Porneste trenul, ne-am scos capetele afara ca niste copii, sa ne bata vantul prin plete si radeam, vorbeam, ascultam muzica, incat aproape ca uitasem ca nu eram in compartimentul nostru si clar uitasem si de cei doi muncitori. Insa bucuria noastra nu a tinut decat cel mult doua ore, pana cand in compartimentul in care ne instalasem cu nonsalanta, s-au ocupat toate locurile si a trebuit sa ne mutam. Ne-am luat bagajele si le-am dus in compartimentul unde aveam locurile pe bilet, le-am lasat acolo si am iesit cat mai repede pe hol. Intre timp am observat ca mai venise un cuplu. Stateau amandoi lipiti de geam, dezgustati fiind de atitudinea celor doi. Eu i-am spus prietenului meu ca nu exista nici cea mai mica sansa de a sta in compartiment, efectiv nu suportam mirosul emanat de cei doi, chiar si cu geamurile deschise. Era ingrozitor, nu puteai sta, asa ca restul timpului ni l-am petrecut pe hol, in picioare, desi platisem pentru loc. Pana la urma a coborat cineva inainte de Bucuresti, nu mai stiu exact unde, si am reusit sa ma reasez in compartimentul de alaturi, pana cand am coborat.

Aventuri in Gara de Nord

In fine, trecand peste acest aspect, desi imi este cam greu, am ajuns la 6.00 in capitala, obositi, transpirati si bosumflati. Am inceput sa cautam un loc unde sa beau o cafea sa'mi revin si eventual sa mananc ceva. Eu vroiam salata, asa ca am mers intr-un loc unde am vazut o lista cu salate, insa acolo ne'a spus ca nu pregatesc mancare asa devreme si am renuntat. Apoi, desi nu eram deloc incantati, am sfarsit prin a manca la Mc Donald's, unde am gasit un fel de salata, o cafea si un sandvis, pentru care am platit destul cat sa fac pretentii. Am mers sa ma schimb intr-un fel de baie, unde am constatat ca nu aveam ce imi trebuie si abia din acel moment au inceput peripetiile. Am intrat in panica si am inceput sa caut magazine deschise, insa toate se deschideau la 9.00, cam tarziu pentru ce aveam eu nevoie si mai ales pentru momentul in care imi trebuiau acele lucruri.

Panica si timp pierdut

Avand in vedere ca era doar 8.00, ne-am permis sa ne plimbam putin. Am luat bilete intors, cateva ziare, sa ma pun la curent cu ce se mai intampla, pe unde umbla criminalii in serie in Bucuresti, sa stiu sa ma feresc. Am constatat ce toti se inghesuie la Cotroceni, deci m'am linistit, stiam ca nu trec pe acolo, aerul este contagios, si am luat in cele din urma metroul spre P-ta Unirii. Am gasit complexul Unirea deschis, am intrat si am vazut un haos total, nu stiai ce si unde sa cauti. In fine, am gasit o bluza care sa imi satisfca nevoile urgente si am plecat, renuntand a mai cauta in zadar si o pereche de pantofi. Am reusit sa iau un taxi si sa ajung acolo unde aveam treaba de fapt. Toata intalnirea care m-a facut sa vin pana in Bucuresti a durat destul de putin, asa ca in jurul orei 11.00 am realizat ca pana la 16.00, cand avem tren inapoi spre Iasi, nu aveam ce face. Am conceput tot felul de planuri despre cum si unde o sa petrecem timpul ramas, insa prea multe nu erau de facut. Restul e pierdere de timp, nervi si fraze de genul..."sunt de cinci ore in Bucuresti si deja il urasc..". Am mers si am mancat dupa ce am mers ceva statii cu metroul doar ca sa gasim un loc liber, apoi am mai "cascat gura" prin magazine, unde oricum nu am vazut nimic care sa-mi atraga atentia si mi'am cumparat o pereche de ochelari draguti, dar defecti (nu stiu nici eu de ce nu am observat asta inainte, avand in vedere faptul ca am stat ceva timp pana sa ma hotarasc sa-i cumpar). a fost foarte cald, aglomerat, inghesuiala in metrou, in statia de metrou, in gara, peste tot. Am mers cu autobuzul fara bilet jumatate de oras, pentru ca am cautat in trei statii chioscuri de bilete si evident nu am gasit. Aveam timp, asa ca am mers in neant pana cand am ajuns undeva, apoi ne-am intors spre altceva...am ajuns in centru si pe urma spre gara unde am ramas pana la plecarea trenului. Pare destul de interesant, la prima vedere, dar cand mergi pe jos sau chiar cu autobuzul pe o caldura de aproape 40 de grade, fara aer conditionat si cari dupa tine o geanta destul de grea, nu mi este deloc interesant. In final, totul a culminat cu inghesuiala si caldura din trenul cu care ne-am intors. Atunci am simtit ca nu mai pot, ca nu mai vreau sa vin niciodata in Bucuresti. Astfel ca m-am convins inca odata ca urasc capitala si ca nu vreau sa ma mut acolo, decat in circumstante cu totul speciale.

“Am fost un copil destul de futurist in idei si gandire!”

Poate ca nu multi dintre voi isi pot imagina ca cea mai potrivita persoana pentru a sustine si promova miscarea urbana din Iasi, pentru a avea un cuvant de spus in ceea ce privesc sporturile extreme si care are ceva experienta in domeniu este o fata, dar asa este se intampla sa fie asa atunci cand vorbim de Silvia Sofronea. La doar 22 de ani detine un skateshop, cel mai mare si mai cunoscut din zona Moldovei, a practicat skateboarding in copilarie, este studenta a Universitatii „Tibiscus” din Timisoara, sectiunea Arte Vizuale, in anul III si studenta in anul I la Facultatea de Psihologie a Universitatii „Spiru Haret” din Brasov. Ii place fotografia, proiectia de imagini si multe alte lucruri legate de arta in general si de sporturile extreme.
Reporter: Stiu ca detii un skateshop, ce inseamna acest lucru pentru tine si pentru Iasi?
Silvia Sofronea.: Acest skateshop reprezinta o parte din mine, este ceea ce imi doream sa fac si cred ca pe langa asta pentru Iasi este un pas major in ceea ce-i priveste pe tineri. Este important ca ei sa aiba un shop numai al lor, unde sa stie sigur ca isi pot cumpara ceea ce isi doresc.
R: Cum de te-ai gandit la un astfel de shop? Si de ce?
S.S.: M-am „dat” si eu cu placa o perioada mai lunga de timp, dar din cauza unor probleme de sanatate nu am putut continua. Pasiunea a ramas in continuare si incerc sa fac ceva legat de skateboarding si fiind din Iasi, chiar daca in ultimul timp nu prea am mai stat pe aici, m-am gandit ca ar fi un pas inainte pentru zona aceasta.
R: Ziceai ca ai practicat si tu skateboarding, de ce tocmai acesta dintre toate sporturile?
S.S.: A fost o atractie extrema pentru varsta mea si am fost un copil destul de futurist in idei si gandire. Am pus piciorul pe placa acum vreo 10 ani si chiar am simtit ca acest sport ma caracterizeaza, dar dupa cum am spus si mai devreme daca nu as avea probleme cu sanatatea as face si acum asta. Momentan nu practic nici un sport, deoarece nu ma simt la fel de bine ca atunci cand fac trick-uri cu placa.
R: Esti studenta la Universitatea „Tibiscus” din Timisoara, Arte Vizuale mai exact. De ce acest departament?
S.S.: Arta in general e o regasire pentru mine. Chiar daca in general sunt foarte energica, mai am si eu momentele mele in care doresc sa ma relaxez, iar arta este singurul lucru care reuseste sa faca asta pentru mine. Pe langa toate astea imi place psihologia mult, care in arta este omniprezenta, astfel imbin mai multe elemente si eu ma simt implinita.


Cel mai important lucru e felul de a fi si de a gandi

R: Stiu ca recent ai fost implicata intr-un proiect, o expozitie la Ateneu. Cum a fost? In ce a constat si cum a fost primita de public?
S.S.: Expozitia a fost reusita din feedback-urile primite. Asta se datoreaza foarte mult colegilor mei participanti. Directorul de la Ateneu a fost deschis la ideile noastre si astfel a putut avea loc totul. Cred ca a fost o premiera pentru Iasi, deoarece in aceeasi expozitie au fost inglobate fotografii, sculpturi, planse de grafica si proiectii video.
R: Pe langa tot ce faci, tu te mai ocupi si de anumite party-uri, cu proiectii video (vizuale) si ai in plan un proiect de anvergura, un festival ce va dura 3 zile. Mai multe detalii poti dezvalui? Ce se va intampla acolo?
S.S.: Imi place sa fac vizuale si sa fie alaturate unui set al vreunui Dj. Cred ca Iasul are mare nevoie ca tinerii artisti sa fie promovati si sa aiba un festival numai al lor. De aceea in iulie sper ca voi putea desfasura festivalul de arta urbana „ STOP US!” dedicat tinerilor. Va cuprinde mai multe sectiuni din domeniul artei, iar seara vor fi prestatii live ale unor Dj. Pe scurt vor fi concursuri de graffiti, fotografie, proiectii video, stencils, expozitie de fotografii si altele. Se va organiza si un contest de scratch-ing. Mai multe detalii le vei afla in curand.
R: Cum se descurca o fata intr-o „lume” dominata de baieti?
S.S.: E destul de greu sa fii singura fata care are un skateshop, sau singura care organizeaza un festival de mare anvergura etc, dar sa spunem ca daca la inceput au fost destul de reticenti, mai tarziu au observat ca nu e nici o diferenta intre sexe si nu asta e cel mai important lucru, ci felul de a fi si de a gandi.
R: Cum crezi ca evolueaza cultura urbana in Iasi?
S.S.: Daca vorbesti de evolutie, cultura urbana va ajunge la un nivel inalt intr-un timp destul de scurt in ceea ce ii priveste pe unii, dar daca tinem cont si de involutia ce ii caracterizeaza pe unii tineri care doresc sa fie intr-un anumit fel si nu ajung decat sa se faca de ras, atunci...

„Am observat ca esti privit cu reticenta daca asculti ceva darkstep si proiectezi imagini cu monstrii”

R: Ce sport extrem a reusit sa fie mai „comun”, ca sa zic asa, in Iasi?
S.S.: Sporturile considerate extreme momentan sunt la nivel putin mai sus decat zero. Dar avand in vedere ca exista Ravers Shop, totul se va dezvolta destul de rapid. Acest shop este foarte important deoarece sustine mult aceste sporturi.
R: Ce diferenta, de intelegere si suport pentru sporturi de gen si pentru arta, in special urbana, sunt in orasul nostru fata de alte orase din tara?
S.S.: Este o diferenta majora. De cand am revenit in Iasi nu pot spune ca au fost multe evenimente in nici un domeniu. Aici nu se pune accentul pe ceea ce fac tinerii si nu sunt sprijiniti. Pe langa toate astea nici initiativa nu este luata de cei mai in varsta. Am observat ca esti privit cu reticenta daca asculti ceva mai darkstep sau proiectezi imagini cu monstri. Inca nu sunt pregatiti oamenii din zona asta pentru un flux prea mare de informatii, dar se va schimba in timp asta.
R: Ce crezi ca se va schimba dupa festivalul din iulie? Vor mai urma si alte proiecte de acest gen?
S.S.: Da. Sunt sigura ca se vor face mai multe expozitii sau concursuri legate de arta urbana. O sa incerc si eu pe cat se poate sa ajut, deoarece sunt multi tineri cu potential care nu sunt ajutati sau promovati.
R: Cum va fi Iasul din acest punct de vedere in viitorul apropiat?
S.S.: Eu sper sa pot cumpara un club mai micut unde sa se poate organiza expozitii pe diverse teme, workshop-uri etc. Pentru moment am in plan semnarea unor contracte cu diferite baruri frecventate de tineri, unde sa fie expuse lucrari ale mai multor persoane.
R: Cum vei fi tu peste 10 ani? Tot traind viata la extrem?
S.S.: Asa sunt de cand ma stiu. Probabil e ceva patologic si nu cred ca se vor schimba multe. Iar cand placerile iti sunt alimentate si de fericirea emanata de ochii unor tineri artisti devii dependent. / Andreea Ghervan

Oleak Shop da „OLEAK de culoare”

Multumim divinitatii, sau cui trebuie sa facem asta, pentru ca au inceput si la noi sa rasara evenimente care sustin arta si cultura urbana, ca romanii erau cam cu multi ani in urma la capitolul asta. Ei si daca tot vorbim de events, uite ca sambata, 31 mai a.c., a avut loc unul de acest gen in Bacau. „OLEAK de culoare” s-a numit si este o „miscare” ca sa spunem asa de graffiti, organizata de Qrip si Lolo, doi oameni cu initiativa si cu putere de sponsorizare, insa ei nu au fost singuri, event-ul fiind in colaborare cu Scoala Generala nr. 2 din Bacau. Qrip si Lolo sunt patronii skateshopului din Bacau, „Oleak Shop” si s-au gandit sa intervina cu ceva nou printre cele cateva concursuri care s-au mai organizat in Romania, astfel ca ei au incercat un soi de experiment, un „demo de graffiti” pentru a mobiliza cativa oameni sa sustina miscarea graffiti din tara. Asta inseamna ca vii pe banii tai, transport, mancare si dormit pe la prieteni, dai cu can-urile shopului pe peretii scolii si ai plecat, asta daca respecti miscarea.
Zis si facut, Qrip s-a pus pe treaba, pe vorbit cu oamenii, cautat locatie si invitati. Locatia a gasit-o la Scoala Generala nr. 2, care s-a aratat deschisa acestui eveniment si a pus la bataie cate cinci metri de wall pentru fiecare graff-er, asta insemnand aproximativ 65 de metri de gard in total. Apoi s-a gandit pe cine sa invite la un demo si asa a ajuns sa adune cateva nume mari din randul graff-erilor din Romania. Ei sunt, Erps si Dutor din Bucuresti, doi oameni care fac cinste acestei arte, apoi Oembe, care se poate lauda cu cateva dintre cele mai bune prestatii la concursurile din tara, Mister, Goes, Luda si Amors, toti din Pascani, Nego din Timisoara, Kero din Cluj si graff-erii gazda, Jrec, Peak si Qrip.
Event-ul a fost programat sa inceapa la ora 13.00, asa ca in jurul orei 12.00 Qrip si Lolo, cei vinovati de intamplarea intamplarii s-au prezentat la Scoala nr. 2 pentru a pune la punct ultimele detalii legate de organizare, dar si pentru a aduce ce au promis, cate 10 can-uri de persoana pentru artisti. Au mai inceput sa rasara din toate colturile, sustinatori ai graff-erilor sau ai evenimentului in sine, caci vestea a circulat foarte repede acum cu messengerul si cu mass-urile. Printre ei au aparut si cei care au ajuns mai devreme cu trenul si nu aveau unde sa stea, care au venit special pentru „OLEAK de culoare”, ca din cauza vremii cam ploiase din ultima vreme s-au cam incetosat putin.
La ora 13.10, s-a dat startul la desenat si mazgalit. Participantii si-au ocupat cuminti locurile unde aveau sa prinda radacini sau culori timp de sase ore, iar pe fundal rasunau bineinteles ritmuri scandaloase de punk, ori cele pacifiste de reggae, sau de binecunoscutul hip – hop underground nelipsit de la astfel de momente. Artistii au venit cu schitele facute de acasa, asa ca nu s-a mai pierdut timp pretios cu desenatul pe hartie cand peretii abia asteptau sa fie mazgaliti, in liniste si pace, ca doar nu i-a fugarit nimeni in sase ore.
Din fericire totul a decurs cu bine, fara incidente neprevazute pe durata desfasurarii evenimentului si s-a creat o stare de armonie perfecta intre graff-eri si muzica, pereti si culoare, liniste si galagie. Cine a terminat s-a asezat pe iarba la o vorba, un pahar de suc, un id de messenger si o lauda, doua la adresa „capodoperei” fiecaruia, ca doar asa e frumos sa mai socializam si noi putin cate putin.
Seara, incepand cu ora 21.00, toata lumea s-a delectat cu un concert de zile mari, in care au cantat si ne-au incantat Cedry2k si Carbon, in clubul Zebra din Bacau, dar asta este o alta poveste, la care o sa ma mai gandesc daca sa v-o spun, dar poate o sa fim sanatosi si la anul si o sa mai mergem odata la Bacau, pentru ca Qrip a promis si sesiunea a II – a tot cu „OLEAK de culoare”, poate mai bogat si mai frumos ca doar asa e cand te simti bine, parca mai vrei odata, si inca odata, deci Bacau here we’ll come next year!!!! / Andreea Ghervan

"Axa pamantului trece..." prin sufletul tuturor

Desi m-am straduit atat de mult sa nu intarzii, pana la urma s-a intamplat sa ajung la si trei minute, din cauza traficul infernal bineinteles, cel care exact atunci cand iti doresti sa ajungi la timp undeva, atunci este aglomerat. Stiu ca nu e frumos sa intarzii atunci cand mergi la teatru, opera, balet, concert si alte evenimente de gen si tocmai de aceea as fi vrut sa pot spune si eu macar o data ca am ajuns la fix.
Dar trecand peste acest aspect, realizez ca este o duminica frumoasa, cu soare si deci perfecta pentru un session de culturalizare, astfel ca am decis sa revad „Axa pamantului trece prin soldurile tale”, o piesa care m-a impresionat inca de la prima vizionare. Am ajuns la Ateneul Tatarasi, spre fericirea mea, spectacolul inca nu incepuse, cativa tineri isi savurau ultimele "fumuri" inainte de a intra in sala, altii discutau, iar cei mai multi stateau degeaba, sau isi cumparau bilete, oricum nu am fost atenta la toata lumea, am privit doar in ansamblu. Am intrat si mi-am luat un bilet, de fapt doua ca mai eram cu cineva si am poposit in sala, bine ca nu sunt fumatoare si am prins un loc bun, pentru ca pot spune ca desi piesa a avut destule reprezentatii inainte, totusi sala era aproape plina ceea ce ma face sa realizez ca Iasul e plin de tineri cu bun gust.
Incepe piesa, stiu bine despre ce este vorba, insa de fiecare data cand o revad parca descopar mai multe lucruri, parca fiecare replica capata un alt sens, mai profund, mai intens, mai clar, fiecare cuvant inseamna ceva, transmite un mesaj.
„Axa pamantului...” este o piesa de teatru contemporana, regizata de Benoit Vitse si interpretata de tineri actori si dansatorii trupei de breakdance Vodoo People Crew. Este inspirata din tragediile anului 2004, care au avut loc in suburbiile Parisului si care au dus la tot felul de accidente, incendii si moartea unor tineri dezorientati si marginalizati de societate. Aici fiecare gest are un mesaj de transmis, de fapt „Axa pamantului..” se bazeaza mai mult pe psihologia acestor evenimente, pe sentimentele si trairile acestor tineri, nu e vorba de o condamnare a lor, ci de un tip de patrundere in lumea lor pentru a-i putea intelege, mai ales ca fiecare loc isi are suburbiile si problemele lui. Diferenta si indiferenta sunt foarte bine conturate. Dar in loc sa va dezvalui totul, mai bine las detaliile deoparte pentru a fi descoperite de cei care sunt interesati sa vada un alt gen de teatru, o astfel de piesa. Este un spectacol bazat pe muzica si mult dans, pentru ca stim foarte bine cat de multe lucruri poti exprima prin aceste doua arte, cum se pot exterioriza sentimente nebanuite.
Bineinteles ca atunci cand s-a terminat spectacolul, ca de fiecare data am iesit din sala, coplesita de tot felul de intrebari pe care mi le-am pus mie, incercand sa gasesc cele mai bune raspunsuri, de fapt macar raspunsuri, nu aveam pretentia sa fie si cele mai bune. Nu stiu exact cand se mai joaca acest spectacol, pentru ca de fiecare data cand au spus ca sunt la ultima reprezentatie, au revenit pe scena, pot spune doar ca daca voi afla acea data, sigur va voi spune si voua, si asta pentru ca „Axa pamantului...” chiar merita.

Titlul, arta sau tehnica?

Pentru a crea o prima imagine despre acest cuvant, putem observa din DEX, ca titlul inseamna, “un cuvant sau text pus in fruntea unei lucrari sau a unei parti distinct a ei, indicand rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia”, aceasta definitie fiind valabila pentru orice lucrare editata, indiferent de gen. Leo H. Hoek, spune despre titlu ca este „un ansamblu de grafeme desemnand elemente lingvistice care servesc la indicarea contextului si care functioneaza ca nume propriu al textului”.
Un articol, oricat de riguros si bine este scris nu poate fi conceput ca un produs finit, fara celelalte elemente care il definesc, deosebit de importante pentru imaginea sa de ansamblu, cum sunt titlul, cheapeau-ul, intertitlul, ilustratiile etc. Acestea il intregesc, il completează, il definitivează.
Schneider si Esslinger, sunt de parere ca, „titlul constituie partea cea mai grea a meseriei e jurnalist. Nicaieri altundeva nu se concentreaza laolalta atat de multe probleme in atat de putine cuvinte”. Tot ei au conceput o lista de cinci cerinte pe care un bun titlu trebuie sa le indeplineasca: a) sa aiba un mesaj foarte clar; b) mesajul sa fie extras din informatia principala a articolului si nu din cea colaterala; c) sa existe o stransa legatura intre text si titlul acestuia; d) titlul sa fie corect formulat, usor de inteles si fara echivoc; e) titlul trebuie sa fie incitant, sa il faca pe cititor sa citeasca articolul.
In „Writing. A College Handbook”, o carte fundamentala pentru jurnalisti, mai ales cei americani, gasim ca „titlul trebuie sa fie scurt, dar focalizat exact pe punctul central al articolului”, insa acest lucru este valabil mai mult la articolele din presa americana sau vest-europeana, care sunt pur informative, in Romania adesea informatia se asociaza cu comentariul autorului articolului si in acest caz unele din cerintele acestea nu pot fi aplicate. Se spune totusi ca ziaristul roman are mai multe sanse si modalitati de gasire a unui titlu bun, nefiind incorsetat de toate aceste cerinte.
Ca multe alte lucruri, originea titlului se afla inca in Antichitate. Pe atunci se scrie pe foi de papirus sau pergament, iat titlul (titulus) insemna atunci, „inscriptie”, „indiciu”, „pretext”. Fiecare sul de papirus avea o mica „fisa” ce continea o caracterizare a textului respectiv, dar si cateva indicatii suplimentare care se gaseau la sfarsitul textului si in interiorul sulului, pentru ca acestea sa fie mai bine protejate. Aceasta traditie se va mentine pana in Evul Mediu, iar reminiscentele ei se vor pastr pana la inceputul epocii moderne. Prima pafina de titlu isi va face aparitia abia pe la 1500, ea fiind completa si separata de restul textului. Apoi cresterea productiei de carte si nevoia cititorilor de a se orienta in cuprinsul cartilor a impus titlul ca o necesitate. Astfel ca titlul ca functie a evoluat de la deosebirea unei carti de cealalta, la un soi de „reclm” a cartii si pana la nasterea adevaratei „constiinte a titlului”, iar de aici titlul va evolua intr-un mod interesant, in functie de epoca, traditii, genuri si specii literare.
Cu aproximativ un secol in urma, majoritatea ziarelor foloseau titluri cu mai multe subtitluri, acestea intinzandu-se uneori pe un sfert de pagina. Ele consumau foarte mult din timpul de redactare si hartia de ziar, destul de scumpa. Apoi s-au adoptat noile tipuri de design, limitand astfel numarul de litere dintr-un titlu. Astfel au aparut titlurile confuze si multe prea ineficiente. O data cu revolutia digitala, redactorul a scapat de chinul inghesuirii unui titlu in spatiul destinat articolului, acesta fiind usor schimbat la dimensiunea si fontul dorit.
Apogeul folosirii limbajului de lemn aproape in orice publicatie, revista, ziar, carte, almanah etc. din Roamnia, a fost perioada comunismului. Francoise Thom a stabilit cateva trasaturi specifice acestui limbaj folosit in regimul comunist, ca: substantivizarea, preferinta pentru constructiile pasive si impersonale, comparativele, utilizarea modului imperativ, viziunea maniheista, preluarea unor termeni din registrul militar, abundenta de adjective si multe altele. Aceste trasaturi se reflectau foaret bine si in titlurile folosite.
Tot in perioada regimului comunist a functionat cu succes si cenzura, mai ales cea a titlurilor. Atat presa cat si cartile au fost cenzurate dupa bunul plac al comunistilor, nefiind de acord cu folosirea unor cuvinte religioase, intr-o perioad ateica, sau jignitoare la adresa presedintelui, sau regimului, ori a personalitatilor timpului. Si avem ca exemple carti precum: „Lupta cu absurdul” a lui Nicolae Balota, schimbata in „Literatura absurdului”; „Iisus si ceilalti” a lui Romulus Guga, schimbata in „Nebunul si floarea”, „Marea trancaneala” a lui Mircea Iorgulescu”, a devenit „Eseu despre Caragiale”, si exemplele pot continua si cu titlurile articolelor din ziare.
Titlul oricarei lucrari trebuie sa fie in stransa legatura cu textul, acesta poate defini genul lucrarii, sau poate anunta continutul acesteia, ori poate atrage atentia asupra unui anumit personaj, situatie, moment sau detaliu pe care cititorul il observa doar daca e in titlu. In presa lucrurile stau diferit, aici titlul rezuma pe cat se poate continutul articolului, deci este in stransa legatura cu acesta, dar el trebuie sa si incite, sa intereseze si de cele mai multe ori sa vanda o publicatie. Titlul din deschiderea unui ziar este cel care il si vinde, de aceea trebuie ales cu grija atat articolul dar mai ales titlul acestuia. De multe ori intr-o redactie exista oameni care se ocupa special de titluri, a sta arata cat de important este acest lucru pentru jurnalisti. Acestia si-au format un vast vocabular de cuvinte care le usureaza munca, mai ales atunci cand timpul este scurt. La ziarele de buna calitate, redactorii acorda o importanta foarte mare titlurilor, ele fiind scrise si rescrise pana cand ajung la formatul cel mai bun.
In mass-media, oricare ar fi genul publicistic, se cauta in general titlurile scurte, pur informative. Nu există reţete stricte pentru a gasi un titlu bun, însă cu siguranta va avea succes un titlu scurt şi unic, original, fără abrevieri şi fără articole nehotărâte. Tipologic vorbind, titlurile sunt de regula informative şi incitative, depinde insa de genul publicatiei si scopul acesteia. Titlul informativ conţine esenţialul unei informaţii, adică informează, fără alte artificii stilistice, asupra conţinutul articolului, cel incitativ propune o formulă şocantă, care să trezească interesul şi să îndemne la lectură. El trebuie să surprindă, să intrige, să provoace, să stârnească zâmbetul, să îndemne la reflecţii. Este mai puţin informativ şi mai scurt si de aceea este recomandabil să fie însoţit de un supratitlu şi de un chapeau.
Titlurile bune si originale se formeaza folosind cat mai mult posibilitatile de exprimare si scriere pe care le ofera limba romana, de la procedee grafice si pana la inovatii lingvistice. Dupa acest criteriu se pot formula titluri: bazate pe jocuri de cuvinte, de tip citat, care exploateaza valorile stilistice ale unor semne de punctuatie, care parafrazeaza, sau care utilizeaza rimele etc. Toate aceste tertipuri sunt folosite pentru a crea o reactie de orice fel cititorului, il pot amuza, contraria, indigna, dar in cele din urma interesul suprem consta in gasirea celui mai bun mod de a-l face pe cititor sa citesca articolul, in asta consta de fapt munca jurnalistului, starnirea interesului pentru ceea ce a scris.

Pana la urma, cred ca „arta titlului”, si ma refer in mod special la titlul jurnalistic, consta pe de-o parte in cunoasterea unor elemente esentiale de tip teoretic si pe de alta parte in talentul redactorului, reporterului radio sau de televiziune de a folosi limba romana si gramatica acesteia, transformandu-le intr-un avantaj. De asemenea el mai are nevoie si de talentul sau de a rezuma articolul indiferent de lugime si densitate in doar cateva cuvinte. Nu stiu exact, daca este mai bine sa stii despre ce vrei sa scrii gandindu-te la un titlu, sau scrii ce stii si apoi din ceea ce a iesit sa formulezi unul. Cred ca aici depinde si de articolul pe care il scrii, pentru ca la un articol de opinie sau la un interviu stii despre ce sa scrii si ai deja un titlu in minte, pe cand la o stire sau un reportaj intai scrii ceea ce ai vazut si apoi alegi titlul care sa puna cel mai bine in valoare articolul tau. Dar cred ca atunci cand vrei sa scrii un articol bun si desigur insotit si de un titlu corespunzator, trebuie sa te gandesti intai la ceea ce vrea sa gaseasca in ziar cititorul, in acel moment trebuie sa devii un actor care joaca rolul lui. Cu cat reusesti sa te integrezi mai bine in pielea personajului cu atat intelegi mai bine ce vrea el de fapt si daca ajungi sa patrunzi in mintea cititorului tau, sa fii cu un pas inaintea sa abia atunci iti incepi lungul drum spre performanta.

Bibliografie: Manual de Jurnalism, coordonat de Mihai Coman
Manual pentru jurnalistii din Europa Centrala si de Est
Limbajul Publicistic, Stelian Dumistracel

A good human being is a good journalist too

“Better right than first!”
There are some journalists that are capable to do everything to sell themselves, even if this would mean to hurt, or to harm some other people. The journalists have a great power in they’re hands, the power of words, but they should be very careful of the way they’re using it and against who. Not just once the sensational took place to the reality just because the reporters wanted to sell better the newspaper, or to have “great” news on television, but this is not right and the public opinion knows that. People will not forget so easy big mistakes and they will change the newspaper, or the channel.
The job of a journalist is to inform the public not to militate against or for something, they have to be neutrals, because if they’re not, this means that they are no longer journalist, no longer impartial and they should leave this job and do something else.
In the case of the reporter Sonia Nazario, I think that she wanted so much to have a great story, a sensational story, so she could sell it better, that she forgot about those poor little children who were expecting some help from her, she forgot about her mission there, she was selfish. I don’t know if she should’ve just write about them or she could help them someway, but I’m sure that if I was there and I could’ve done that I would’ve helped them in a way or another. Another big mistake of her was that she captured on camera minors without a written permission from their parents and put those kids in a bad situation, she harmed them, obsessed of capturing good clips and a good story of them.
There are some codes or guides that journalists from everywhere should respect. The first of them I’m thinking now is the “BBC Style Guide”, and I’m asking myself how they can do it, respect as much as is possible this guide which is like a Bible for them. They are consulting it every time they are not sure about something. The BBC News are the most impartial and accurate ones and this is because they have two big quotes they’re using in all their news: a) Better right than first!” and b) “Check, check and recheck!”.
In Romania there is a “Deontological Code” made by The Independent Journalists Center, in 2004, that we, the Romanian journalists should read from time to time and try to respect it as much as is possible, because by doing that we respect the human rights too. I think that news in Romania are based more on sensational details than in pure accurate and impartial information, we don’t have an equilibrium, the press if governed by political interests. We should learn more about BBC way of writing, because even if I’m sure there not the best, there are certainly better than a lot of other journalists in the whole world. And all the reporters that are breaking the essential human rights laws and codes should be penalized every time they are doing it, until they will respect them.